SSL Checker

Politica de confidențialitate

Ultima actualizare: 30 octombrie 2026

SSL Checker este o extensie de browser care afișează certificatul TLS al site-ului din tabul activ și îl compară cu ce văd servere notar din alte puncte ale internetului.

Ce citește extensia. Doar când îi deschizi popup-ul și doar după ce ți-ai dat acordul acolo: adresa tabului activ (ca să știe ce site verifică) și, dacă citirea din browser e activă, lanțul de certificate și parametrii conexiunii acelui tab, prin interfața de depanare a Chrome. Nu citește conținutul paginilor, cookie-uri, parole, date din formulare, alte taburi sau istoricul de navigare.

Ce pleacă de pe dispozitivul tău. Nimic înainte să fii de acord. După aceea, când verifici un site, numele lui și portul sunt trimise notarului PlusPrivacy (notary.plusprivacy.com), operat de dezvoltatorul SSL Checker, dacă nu l-ai oprit, și serverelor notar pe care le adaugi în Opțiuni, împreună cu tokenul de acces introdus pentru un server, dacă există. Fiecare cerere mai conține un număr aleator, folosit doar ca să se verifice că răspunsul a fost făcut pentru ea. Nimic altceva nu este trimis dezvoltatorului. Nu există analytics, urmărire, reclame sau cont.

Notarul PlusPrivacy. Folosește numele și portul doar ca să se conecteze la site și să întoarcă certificatul pe care acesta îl prezintă. Nu scrie nimic pe disc și nu păstrează nicio evidență a site-urilor verificate. În memorie păstrează fiecare răspuns 60 de secunde, ca un site să nu fie contactat din nou la fiecare cerere, și numără cererile pe adresă de rețea ca să oprească abuzurile; o adresă care abuzează e blocată cel mult 24 de ore și apare în jurnalul lui. Toate cererile către el sunt criptate (HTTPS), iar numele site-ului călătorește în corpul cererii, niciodată în adresa ei. Își semnează fiecare răspuns, ca extensia să poată verifica dacă nu a fost schimbat pe drum.

Ce se păstrează. Acordul și setările tale (notarul PlusPrivacy pornit sau oprit, modul de citire, adresele, tokenurile și cheile notarilor, timpul de așteptare) sunt păstrate cu chrome.storage.local pe dispozitivul tău. Rezultatul ultimei verificări pentru fiecare tab e păstrat cu chrome.storage.session și se șterge când închizi tabul sau browserul. Dacă memoria site-urilor e pornită (implicit, când certificatul e citit din browser), se păstrează tot cu chrome.storage.local numele fiecărui site verificat și autoritatea de certificare folosită (nume, amprente de chei, date și numărul de verificări), ca SSL Checker să te poată avertiza când un site apare brusc cu altă autoritate. Din ferestrele incognito nu se înregistrează nimic. Datele nu părăsesc dispozitivul; poți opri memoria sau o poți șterge din Opțiuni, iar site-urile nevăzute de 400 de zile se șterg automat.

Terți. Serverele notar pe care le adaugi sunt operate de tine sau de cine alegi tu; se aplică politicile lor. Folosirea datelor de către SSL Checker respectă Politica privind datele utilizatorilor din Chrome Web Store, inclusiv cerințele de utilizare limitată (Limited Use).

Contact. mastaleru.rafael@gmail.com · LinkedIn